Un OM, un ARTIST, un PROFESOR minunat, deşi nu întotdeauna Luci este apreciată la justa ei valoare…Din păcate…Teza ei de doctorat, Machiajul de compozitie – istorie si actualitate, este o parte din cultura ei vastă şi din experienţa ei de o viaţă acumulată în teatru şi în artă (Luci este în primul rând o plasticiană de valoare).
” Cartea de teatru
MACHIAJUL ÎN ACTUALITATE
Bogdan ULMU
Lucia Preda ne propune o temă rar – dacă nu deloc! – întîlnită în experienta noastră universitară. Subiectul nu ar fi de mirare, căci activitatea autoarei în domeniu are vechi state de serviciu; personal, în perioada-mi timisoreană, am beneficiat de aportul plasticienei nu o dată, si am apreciat întotdeauna competenta, pasiunea, fantezia cu care rezolva problema machiajului si pe cea a coafurii interpretilor. În plus, Lucia Preda face în teza sa de doctorat o pledoarie argu mentată, justificată, pentru ridicarea artei căreia i s-a dedicat, la nivelul celorlalte.
În fond, cum se vede si din lucrare, machiajul cere si el talent, documentare, cultură vastă, spirit de observatie, imaginatie, inspiratie; am colaborat, în ceitreizecisicinci de ani de teatru, cu zeci de machiori: putini din ei erau creatori, artisti, profesionisti. Citîndu-l pe pictorul Mihai Cernescu, autoarea îsi exprimă si ea regretul că „machiajul mai face si azi parte din echipa tehnică a scenei”; sau, citînd-o pe secretara literară a Teatrului Maghiar din Timisoara, suferă si ea pentru faptul că „pe afis scrie cine este sufleor, dar cine face machiajul, nu!”. Corecte reprosuri! Ergo: teza reuseste să reabiliteze importanta artei plasticianului din cabina de machiaj, alăturînd-o celorlalti creatori importanti ai reprezentatiei.
De altfel, teza, într-o surprinzătoare demonstratie de acribie (zicem „surprinzătoare” deoarece autoarea nu a dovedit, în timp, predilectie si răgaz pentru scris), nu se limitează la subiect, încadrîndu-l, cu eruditie aplaudabilă, în istoria artei: ca să ajungă la pictura & parura fetei actorului, se pleacă de la chipul deiform, fizionomia raselor, se trece prin mască, tatuaj si body-painting, se glosează pe tema carnavalului, sînt trecute-n revistă perioade ale istoriei teatrului, sînt evocati maestii ai genului, se discută chestiuni de ordin practic (compozitia fardurilor, spre exemplu), se diferentiază machiajul pentru scenă, de cel cerut de circ, concert rock, film sau televiziune, este comentată pictura corporală; în fine, în anexe, ni se oferă o foarte utilă traducere personală: Moda în machiaj, din antichitate, pînă în timpurile noastre de Richard Corson. Teza propune o iconografie bogată si o bibliografie impresionantă. După stiinta noastră, repet, avem de-a face cu prima lucrare de specialitate autohtonă, concepută de o practiciană care, iată, devine si teoreticiană…
Ar fi multe de spus despre această lucrare amplă – peste 400 de pagini, în format A4 extins – interdisciplinară: este binevenită invocarea si analizarea rădăcinilor acestei arte (magie, samanism, obiceiuri religioase etc.); se face în mod inspirat trimitere la chirurgia plastică; este comentată evolutia măstii si a perucii de la teatrul antic grec, la teatrul folcloric si Halloween; cu o ironie amară, s-ar putea constata o continuitate în „persecutarea” celor care preschimbă fete – dacă Elisabeta I a Angliei cerea biciuirea lor în public, pînă la sînge, cutuma ultimelor decenii face ca-n postul atît de important din schema teatrului să apară, deseori,… coafeze care, cum se zice-n lucrare, oricum se pot ocupa si de machiaj, fiindcă „ orice femeie stie să se machieze”. Ce distantă de la această mentalitate simplistă, pînă la decernarea premiului Oscar pentru machiaj!
Sau, tot la acest capitol, să nu uităm că într-o vreme membrii formatiilor Progresiv Tm, ori Phoenix aveau neplăceri cu cenzorii datorită modului „socant” în care se îmbrăcau, machiau sau purtau pletele…
Dincolo de anecdotică însă, ni se mai precizează în capitolul dedicat practicii, clasificarea obiectivelor machiajului corector: al vîrstelor, de compo zitie, de portret, de caracter, fantastic, zoomorf, efecte speciale; cerintele multiple ale realizării picturii pe om: forma fetei actorului (tip luna, tip martian, mercurian s.a.m.d.), identitatea eroului, epoca piesei, stilul spectacolului, pretentia publicului, bugetul institutiei etc. De aceea trebuie să aibă si acest creator cultură si studii de specialitate, să poată privi competent si responsabil propria-i îndeletnicire. Căci, se stie, într-un fel îl portretizezi pe Hamlet în tragedia lui Will, si-altfel, într-o parodie americană a secolului XX.
Si fiindcă am pomenit de Shakespeare, un exemplu de virtuozitate a machiajului găsim în lucrare si la p. 285: marele Laurence Olivier, apare în sase ipostaze, complet diferite – două dintre ele, în piesele clasicului; machiajul e atît de perfect, încît nu-l recunosti pe interpret, desi rolurile fac parte din istoria acelorasi ani si din aceeasi subspecie dramatică! Si o altă dovadă de performantă, amintită-n teză: truda zilnică a echipei de machiori de la Cirque du Soleil (zeci de artisti!), care asigură cosmetizarea celor peste… 2.500 de angajati!
Si, cum mai e normal, sînt trecute-n galeria portretelor memorabile nume celebre – Helena Rubinstein, Max Factor, Elisabeth Arden, Shu Uemura, dar si colegii de breaslă importanti ai doctorandei, din România: Pepi Machauer, Ioana Angelescu, Nicolae Vass, Ioan Toma, Mircea Vodă, Rodica Unipan, Lucia Moise, Diana Harja s.c.
Tinînd cont de dificultatea subiectului, de bibliografia încă precară, existentă în bibliotecile noastre, avînd în vedere faptul că Lucia Preda a ambitionat o analiză amplă, nu doar a termenului din titlul tezei, ci a întregului fenomen spectacular, considerăm că autoarea lucrării Machiajul de compozitie – istorie si actualitate merită pretuirea oamenilor de teatru de la noi si de aiurea…”
sursa: http://convorbiri-literare.dntis.ro
.jpg "cântăreaţa cheală, regia Tompa Gabor")
